Cred ca daca as fi fost absolventa de litere sau literaturi straine, comparate, etc. lucrarea mea de licenta l-ar fi avut ca figura predominata pe Borges.

Stau in folderul cu “idei” multe postari despre Borges si niciodata nu simt ca e destul…

E singurul autor pe care il iubesc complet. Il accept complet.

L-am descoperit prin clasa a X-a. De atunci Borges face parte din mine! … Si sper ca voi scrie mai des despre el, dar …

Aleph este o “culegere” de 17 povestiri. Borges se axeaza pe mitul timpului, pe mitul invingerii si al luptei. Intalnim elementele fantastice proprii lui Borges: timpul, timpul dublu, visul, cartile, vraja cartilor si a oamenilor, realitatea paralela, oglinzi, labirinturi, ecou, etc.

A fost prima carte a lui Borges care s-a terminat prea repede. De ce? Pentru ca a fost prea scurta. Fiecare povestire te introducea intr-un spatiu bine definit. Autorul reuseste sa creeze personaje clare, profunde si interesante… dar cand parca prinzi actiunea, curiozitatea iti tropaie in trup si creier – povestea lui Borges se sfarseste!

Asta am de reprosat. I-am citit mai mult de jumatate din opere si am zambit, si am plans, si m-am simtit mai mult decat multumita…, dar povestirile din Aleph sunt prea scurte…

Cred ca sunt ideale pentru iubitorii de proza scurta…, dar pe mine Borges m-a rasfatat cu povesti lungi, captivante si cu incheiere “altfel” – parca speciala pentru mine!