Acum 4 ani şi câteva luni mă mutam la Bucureşti. Nu ştiam dacă definitv sau doar pentru o perioadă. Nici până acum nu am aflat!

Mă mutam pentru a face facultatea. Tata venise cu mine. Tot ce aveam erau 4 genti de haine si lucruri personale. Într-una se afla o pilotă. Era pilota pe care o aveam de la bunica, aşa că am preferat să o car 400 de km decât să-mi cumpăr alta! Acum nu aş mai repeta experienţa…

Mă mutam în chirie la un moş. Aveam o camera micută gen mansardă. Îmi plăcea că era în centru. Atât, că în rest nu-mi plăcea moşul, nu-mi plăcea aerul obosit al casei, nu-mi plăcea că locuia şi el în aceiaşi casă, nu-mi plăcea că era iubăreţ … chiar şi la 80 de ani, nu-mi plăceau vizitele lui de duminicaş domnişore de vârsta mea care veneau ” pentru ca ele caută chirie şi de ce să nu le ajut dacă pot” îmi spunea moşul! Şi le ajuta ore lungi si întregi in yilele de duminică…

M-am mutat cu o colegă. Hotărârea a fost dezastruoasă. Blocul era departe. Faceam 2 ore pâna la facultate şi era o zonă in care dupa ora 18 nu mai ieşeam din casă.

Nu am rezistat prea mult! M-am mutat din nou. În sfarsit părea că gasisem ce vroiam. Aveam linişte, aveam camera mea, aveam intrarea mea. Aveam curte şi zona era bună şi aproape de centru şi facultate. Totul s-a schimbat când bătrana a început să mă transforme din chiriaş intr-un fel de fată – slugă care îi făcea cumpărăturile, îi plătea facturile, îi dădea şi sorta medicamentele, îi chema salvarea când i se părea ca bătrâna respiră greu.

Deşi camera mea era cumva în aripa opusă a dormitorului bătrânei, îmi era frică şi mergeam din proprie iniţiativă să o veghez pe bătrână. Oaza de linişte şi libertate erau cursurile şi orele în care venea o doamnă să îi facă de mâncare. Nu mi-am explicat niciodată de ce bătrâna asta îmi era dragă şi deşi eu îi plăteam toate darile stabilite din prima clipă în care m-am mutat, totuşi o ajutam. Îmi era dragă pentru că imi povestea despre călaătoriile ei. Am vazut călătoriile ei la video. Toate tările erau înregistrate pe casete video. Îmi era dragă pentru că era obsedată de curăţenie. Îmi era dragă pentru că mereu în casa ei se auzea în surdină muzică clasică. Pentru că avea o colectie impresionantă de filme, imprimate tot pe casete video şi le vedeam cu ea!

Pentru că soţul dumneai fusese compozitor de muzică de operă şi unii oameni îşi aminteau de ea, o sunau şi o invitau la spectacole. Cum nu se putea deplasa, le spunea că va trimite pe cineva în semn de mulţumire. Şi … am mers la muuulte spectacole de opera şi teatru doar pentru ca doamna V. mă trimitea … în semn de mulţumire. Îmi făcea un maaareee bine!:)

După un an şi 7 luni am obosit să am grijă de ea, plus că grija că ea ar putea muri cu mine mă paraliza. Şi simţeam nevoia de libertate. Şimteam nevoia de mai mult decat cumpărat reţete, mers cu liste în magazine, mers la spitale pentru a lua radiografii, etc. Cu greu şi multă milă m-am desprins de ea. Dar simţeam că trebuie să o fac!

Am ţinut legătura. O vizitam şi îmi spunea: ” Monica, iartă-mă dar am o reţetă si doamna Valentina (doamna care îi gătea) nu mai apucă să meargă la farmacie…”. Înţelegeam ce vrea să mă roage. Îi luam reţeta şi mergeam la farmacie. De multe ori mergeam la 3, 4 farmacii, doar pt că încercam să cumpăr toate medicamentele de pe foaia albă scrisă cu litere … oricum, dar fară a fi înţelese de mine!

Am sunat-o de sărbători. Şi telefonul nu a mai sunat!  Trebuie să – mi fac timp să merg să îi sun la uşă. Deşi ştiu că nu poate coborî scările, dar măcar poate întreba cine e! …

… şi atunci aş scăpa de gândul ca poate s-a dus şi pe mine nu m-a anunţat nimeni!